Dinu Gheorghe l-a făcut praf pe Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, după ce atitudinea pe care oficialul roș-albaștrilor a adoptat-o în perioada în care Leo Strizu a fost „antrenor principal”.
Fostul conducător de la Rapid susține că atitudinea roș-albaștrilor în această speță poate fi interpretată ca o „bătaie de joc” la adresa Federației Române de Fotbal, deoarece au încercat să fenteze regulamentul.
Dinu Gheorghe a atras atenția și asupra modului în care unii antrenori au obținut licența PRO și e de părere că aceasta ar trebui să fie suspendată dacă nu este folosită timp de cel puțin 3 ani.
„Asta este o bătaie de joc la adresa Federației. Angajezi două-trei zile un antrenor cu licență… Meme Stoica a fost preocupat de războiul lui cu Strizu, nu cum să pună capac la oală. Antrenorii mari nu lucrează, au 5-6 antrenori secunzi care lucrează pe compartimente.
Antrenorul principal vine la ședința tehnică și înainte de meci se implică tactic. Și modul în care au fost obținute aceste licențe Pro. Aici, Federația trebuie să intervină.
Dacă ai luat licența Pro și în trei ani nu profesezi, lasă locul altcuiva. Eu nu știam că la FCSB sunt atâția antrenori cu licență Pro, mai sunt vreo 2-3 în afară de Strizu. Să oblige cluburile să aibă antrenori cu licență Pro.
E o metodă de a pune capacul la oală. Pintilii cum a fost suspendat? El nu este angajat la club. Fotbalul francez, care e modelul? Cum ajungi să ai licență Pro? Modul de obținere”, a spus Dinu Gheorghe la ProSport Live.
În cadrul aceleiași ediții a emisiunii ProSport Live, Dinu Gheorghe a analizat situația lui Leo Strizu și a concluzionat că antrenorul s-a „descalificat” din cauza faptului că a acceptat postura care i-a fost oferită de către Gigi Becali la FCSB.
„E un moment neplăcut. Din păcate pentru Leo Strizu, el s-a descalificat în fața opiniei publice, pentru faptul că a acceptat în primul rând acest statut de antrenor principal fără nicio atribuțiune. Duckadam ne confirmă că și el a trecut prin aceeași situație. Probabil că MM dorește să conducă el acolo, a așteptat momentul și l-a umilit efectiv. Iar Strizu a acceptat această umilință. Din informațiile mele, el nu a câștigat niciun ban în plus față de contractul pe care îl avea la Academie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER